Din fericire, chiar și în plină pandemie COVID 19, instanțele române apreciază în mod corect periculozitatea actelor de violență psihologică, de hărțuire.
Multă vreme, în România, fenomenul violenței domestice a fost ascuns și nesancționat corespunzător în plan social și legislativ. Din fericire în ultima perioadă atât legiuitorul cât și instanțele chemate să soluționeze cazuri ce implică exercitarea oricărei forme de violență domestică sau să sancționeze astfel de acte, au privit lucrurile cu severitatea cuvenită (indiferent dacă agresorul este bărbat sau femeie).
Recent am obținut o soluție favorabilă victimei violenței exercitate exclusiv în plan psihologic, prin acte de hărțuire.
În cazul nostru, viața de zi cu zi a victimei a fost perturbată prin acțiuni repetate de hărțuire concretizate în urmărire atât fizică, prin intermediul rețelelor de socializare, al prietenilor acesteia, și prin nenumărate apeluri telefonice, e-mailuri, toate întreprinse de agresor, fost partener de viată a victimei.
Deși victima a încercat să obțină de una singură un ordin de protecție, instanța a respins solicitarea acesteia, întrucât nu a prezentat în mod corespunzător probatoriul necesar dovedirii existenței faptelor de hărțuire psihică.
După ce a fost supusă unor noi acte de hărțuire, victima, cu ajutorul nostru, printr-o corectă expunere a stării de fapt și a probatoriului existent, am arătat instanței cum prin acțiunile sale agresorul a cauzat o traumă de natură psihică victimei, punând în pericol integritatea ei psihică.
Atât instanța de fond cât cea și de apel au înțeles necesitatea emiterii unui ordin de protecție împotriva agresorului sancționând astfel comportamentul abuziv al acestuia. Ambele instanțe de judecată au subliniat în motivarea hotărârilor luate patologia unui astfel de comportament dând astfel o orientare corectă în direcția protejării victimelor violenței psihologice.
Astfel, tribunalul a constatat că în cauză au fost administrate probe edificatoare din care rezultă că atitudinea agresorului, manifestată în mod repetat, într-un interval scurt de timp (mijlocul lunii februarie 2020 – 6 martie 2020), de a o urmări pe victimă în locurile unde aceasta s-a deplasat, de a-i lăsa mesaje de dragoste și flori pe parbrizul autoturismului, de a o suna zilnic, de nenumărate ori, și de a-i trimite multiple mesaje telefonice, deși părțile au încheiat relația încă din luna ianuarie 2020, prezintă evidente valențe amenințătoare, de natură să-i producă victimei o stare de temere cu privire la integritatea sa fizică și psihică.
Printr-o atare conduită agresorul i-a creat fostei sale partenere de viață o stare de disconfort maxim, de tensiune și de suferință psihică accentuate, victima simțindu-se în permanență în nesiguranță atât în propria locuință (fiind supravegheată din exterior de către agresor), dar mai ales în deplasările pe care le-a făcut în interes personal, victima fiind interpelată de apelant atât în data de 27 februarie 2020, cât și în data de 6 martie 2020, în ambele cazuri victima, speriată de purtarea agresorului, fiind nevoită să apeleze la 112.
Atitudinea agresorului care, prin acțiunile sale, demonstrează că nu poate trece peste despărțirea de victimă, este extrem de periculoasă, întrucât acesta încearcă, prin maniera greșită de abordare a situației, să exercite un control obsesiv și patologic asupra vieții victimei, de natură a-i crea acesteia o stare de disconfort psihic și chiar de spaimă, victima temându-se nu doar pentru integritatea sa psihică dar și pentru siguranța sa din punct de vedere fizic.
