Contencios administrativ si fiscalDrept penalVlad PodoleanuDecizie extrem de importantă a CJUE împotriva ANAF (cauza C‑430/19) – lipsa accesului la informațiile din dosarul administrativ al contribuabilului poate reprezenta motiv de anulare a deciziei de impunere, iar deducerea TVA-ului trebuie permisă în baza unei simple facturi, dacă Fiscul n-are dovezi concrete că este vorba de operațiuni fictive

June 12, 20202
Avocat drept administrativ-fiscal – CJUE arată că în lipsa accesului la dosarul fiscal, sumele suplimentare de plată impuse de ANAF privind TVA pot fi anulate iar deducerea TVA trebuie permisă în baza unei simple facturi, fără a se cere alte acte doveditoare, în ipoteza în care administrația fiscală națională nu prezintă dovezi concrete cu privire la nerealizarea efectivă a operațiunilor economice

Dacă un contribuabil inspectat fiscal cu privire la TVA nu are acces la informațiile din dosarul său de la Fisc, instanța poate să anuleze decizia autorităților de a impune obligații suplimentare de plată, conform deciziei din cauza C‑430/19 date la începutul lunii iunie 2020 de Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE). Totodată, decizia stabilește că deducerea TVA-ului trebuie permisă în baza unei simple facturi, dacă Fiscul n-are dovezi concrete că este vorba de operațiuni fictive.

Decizia CJUE  are în vedere cererea de decizie preliminară care privește interpretarea principiului general al dreptului Uniunii al respectării dreptului la apărare și a principiilor care guvernează aplicarea de către statele membre a regimului comun al taxei pe valoarea adăugată (TVA), aceasta punctând două concluzii foarte importante în materie de inspecții fiscale privind TVA.

  • Prima este că accesul contribuabilului la dosarul său fiscal, înainte de a se da o decizie prin care să se impună sume suplimentare de plată, este esențial pentru legalitatea deciziei în sine. Dacă ANAF refuză accesul la informațiile pe care-și bazează decizia, aceasta poate fi anulată în instanță. Însă numai dacă accesul la acele informații ar fi dus la un rezultat diferit al inspecției fiscale:

Principiul general al dreptului Uniunii al respectării dreptului la apărare trebuie interpretat în sensul că, dacă, în cadrul procedurilor administrative naționale de inspecție și de determinare a bazei de impozitare a taxei pe valoarea adăugată, o persoană impozabilă nu a avut posibilitatea să aibă acces la informațiile care figurează în dosarul său administrativ și care au fost luate în considerare la adoptarea unei decizii administrative care i‑a impus obligații fiscale suplimentare, iar instanța sesizată constată că, în lipsa acestei neregularități, procedura ar fi putut avea un rezultat diferit, acest principiu impune ca această decizie să fie anulată.

Practic s-a statuat că face parte integrantă din respectarea dreptului la apărare dreptul de a fi ascultat, care garantează oricărei persoane posibilitatea de a‑și exprima, în mod util și efectiv, punctul de vedere în cursul procedurii administrative, înainte de adoptarea oricărei decizii susceptibile să îi afecteze în mod defavorabil interesele.

Judecătorii CJUE au explicat că, deși Fiscul nu-i obligat să ofere automat acces la informațiile pe care le deține, acest lucru trebuie făcut la cererea expresă a contribuabilului inspectat fiscal pentru TVA. Practic, firma trebuie să primească, la cerere, „informațiile și documentele care se găsesc în dosarul administrativ și care au fost luate în considerare de autoritatea publică la adoptarea deciziei sale, cu excepția cazului în care obiective de interes general justifică restrângerea accesului la respectivele informații și documente”, este explicat în decizie.

Dacă Fiscul refuză să dea informațiile și nici nu motivează de ce se face o asemenea restrângere a accesului, atunci instanța judecătorească trebuie să anuleze decizia prin care se impun sume suplimentare de plată„Revine instanței de trimitere sarcina de a aprecia în ce măsură procedura de inspecție fiscală ar fi putut avea un rezultat diferit dacă contribuabilul inspectat ar fi putut avea acces la dosar în cursul procedurii administrative menționate”, mai scrie în hotărâre.

  • A doua concluzie face referire la deducerea TVA în baza unei simple facturi fiscale, în condițiile în care există suspiciuni că operațiunile pentru care a fost emisă sunt fictive. Mai precis, dacă Fiscul n-are dovezi concrete că este vorba de o operațiune fictivă, atunci deducerea TVA trebuie permisă în baza facturii, fără să fie cerute și alte documente justificative.

Practic, în acest fel s-a stabilit că este excesiv din partea Fiscului să ceară și alte documente justificative în afară de factură, pentru a beneficia de deducere:

Principiile care guvernează aplicarea de către statele membre a regimului comun al taxei pe valoarea adăugată (TVA), în special cele ale neutralității fiscale și securității juridice, trebuie interpretate în sensul că se opun ca, în prezența unor simple bănuieli nesusținute cu dovezi ale administrației fiscale naționale cu privire la realizarea efectivă a operațiunilor economice care au stat la baza emiterii unei facturi fiscale, persoanei impozabile destinatare a acestei facturi să i se refuze dreptul de deducere a TVA‑ului dacă nu este în măsură să furnizeze, în afara facturii menționate, alte elemente care să probeze realitatea operațiunilor economice realizate.

În aceste condiții, principiile care guvernează aplicarea de către statele membre a regimului comun al TVA‑ului, în special cele ale neutralității fiscale și securității juridice, trebuie interpretate în sensul că se opun ca, în prezența unor simple bănuieli nesusținute cu dovezi ale administrației fiscale naționale cu privire la realizarea efectivă a operațiunilor economice care au stat la baza emiterii unei facturi fiscale, persoanei impozabile destinatare a acestei facturi să i se refuze dreptul de deducere a TVA‑ului dacă nu este în măsură să furnizeze, în afara facturii menționate, alte elemente care să probeze realitatea operațiunilor economice realizate.

Pe scurt, ideea este că legislația europeană prevede că prezentarea facturii fiscale este de-ajuns pentru a beneficia de deducerea TVA-ului. Dacă se cer documente doveditoare suplimentare, acest lucru poate afecta prea mult exercitarea dreptului de deducere. Astfel, Fiscul ar trebui să renunțe la această practică, în lipsa unor dovezi concrete că operațiunea vizată de factură este fictivă.

Prin urmare, consecințele pot fi că va trebui să se renunțe la acuzațiile de evaziune fiscală, care se bazează pe comportamentul furnizorului, în măsura în care există o factură fiscală, astfel încât urmările acestei decizii CJUE vor avea un ecou și asupra laturii penale ale unei cauze.

Hotărârea CJUE în cauza C‑430/19, este obligatorie pentru toate instanțele din UE care se confruntă cu situații similare, deci inclusiv pentru România.

Av. Vlad Podoleanu

2 comments

  • Florin Badescu

    June 13, 2020 at 8:16 pm

    Felicitari pentru promptitudinea si claritatea celor prezentate.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *