Avocat drept administrativ și fiscal – Unei firme i se va permite corectarea facturilor și a declarațiilor fiscale, dacă a făcut operațiuni care s-au dovedit ulterior a fi acoperite de taxarea inversă, pentru a obține rambursarea TVA-ului plătit fără a fi datorat, a decis recent Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE). Într-o asemenea situație, Fiscul nu poate refuza rambursarea TVA-ului pentru că perioada pentru care s-au făcut corecturile a fost inspectată fiscal și s-a emis o decizie de impunere rămasă definitivă.
Hotărârile date de CJUE sunt obligatorii pentru toate instanțele judecătorești din Uniunea Europeană, deci inclusiv pentru România. Asta înseamnă că orice instanță sesizată cu un caz asemănător trebuie să aplice raționamentul CJUE.
Hotărârea dată de CJUE subliniază că „Legislația europeană și principiile neutralității fiscale, efectivității și proporționalității se opun unei reglementări naționale sau unei practici administrative naționale care nu permite unei persoane impozabile, care a efectuat operațiuni cu privire la care s‑a dovedit ulterior că intră sub incidența mecanismului de taxare inversă a taxei pe valoarea adăugată (TVA), să corecteze facturile referitoare la aceste operațiuni și să se prevaleze de aceasta prin rectificarea unei declarații fiscale anterioare sau prin depunerea unei noi declarații fiscale care să ia în considerare corecția astfel efectuată, în vederea rambursării TVA‑ului facturat și plătit fără a fi datorat de această persoană impozabilă, pentru motivul că perioada în care au fost realizate operațiunile respective a făcut deja obiectul unei inspecții fiscale la finalul căreia autoritatea fiscală competentă a emis o decizie de impunere care, nefiind contestată de persoana impozabilă menționată, a rămas definitivă.”
CUM S-A NĂSCUT ACEST PRECEDENT CJUE?
În anul 2013, o societate din România a livrat produse agricole către o societate din Germania. Societatea din Germania i-a transmis firmei din România că produsele se vor transporta în Germania. Ca urmare, firma românească a facturat aceste produse fără TVA, considerând că are loc o livrare intracomunitară de bunuri.
Prima inspecție fiscală
În anul 2014, compania românească a fost supusă unei inspecții fiscale care a constatat că nu există documente care să dovedească transportul produselor din România în Germania. Societatea din Germania a recunoscut că, în fapt, produsele au rămas în România.
Ca urmare, organele de control au impus societății din România TVA pentru aceste livrări, considerând că sunt livrări locale, nu intracomunitare. Firma nu a contestat decizia de impunere, care a rămas astfel definitivă.
În conformitate cu constatările ANAF și cu decizia de impunere, firma din România a emis către societatea din Germania facturi cu TVA, pentru a colecta de la aceasta TVA-ul pentru livrările considerate acum livrări locale. Firma românească achitase la stat acest TVA conform deciziei de impunere, dar avea dreptul, în conformitate cu art. 159 alin. (3) din vechiul Cod fiscal (devenit art. 330 alin. (3) în actualul Cod Fiscal), să recupereze acest TVA de la societatea din Germania.
Aceste facturi s-au declarat în decontul de TVA ca facturi emise după controlul fiscal, pe rândul special dedicat acestora, fără a influența suma de TVA datorată prin decont.
La primirea facturilor, societatea din Germania a informat firma din România că deține și cod de TVA de România, nu numai cod de TVA de Germania. Ca urmare, deși livrările sunt locale, firma românească nu ar fi trebuit să factureze cu TVA, ci ar fi trebuit să aplice sistemul de taxare inversă, fiind vorba de livrări de cereale. Până la acel moment, firma din România nu avusese această informație, drept pentru care s-a găsit în situația în care a fost obligată să achite la stat un TVA pe care, în fapt, nu ar fi trebuit să îl colecteze și pe care acum nu îl putea recupera de la clientul său.
Pentru a îndrepta această situație și, având în vedere că decizia de impunere rămăsese definitivă și nu mai putea fi contestată, societatea din România a stornat facturile emise cu TVA și a emis alte facturi, aplicând taxare inversă. Facturile storno (pe care figura astfel TVA colectată cu minus) au fost incluse în decontul de TVA, pe rândurile normale, diminuându-se astfel, prin decontul de TVA, suma de plată a TVA exact cu suma stabilită de Fisc prin decizia de impunere.
A doua inspecție fiscală
Ca urmare a unei solicitări de rambursare a TVA, a avut loc o nouă inspecție fiscală (2016 – 2017).
La finalul inspecției fiscale, autoritățile fiscale au considerat că diminuarea prin decontul de TVA a TVA de plată cu suma aferentă facturilor storno anulau în mod nelegal efectele primei deciziei de impunere în condițiile în care aceasta din urmă rămăsese definitivă. Astfel că au emis o decizie de impunere prin care au stabilit în sarcina societății românești obligația de plată a TVA aferentă.
Firma a formulat contestație administrativă prealabilă împotriva deciziei de impunere ulterioare, care a fost respinsă de DGRFP Timișoara. Ulterior, în primă instanță, Tribunalul Arad a respins acțiunea.
Recursul a fost înaintat la Curtea de Apel Timișoara. Cu această ocazie, societatea a solicitat instanței să adreseze o întrebare CJUE.
Care a fost întrebarea adresată CJUE?
„Pot refuza autoritățile fiscale naționale să permită persoanei impozabile să corecteze facturile relevante și, în consecință, să refuze persoanei impozabile dreptul la regularizare fiscală, întrucât facturile se referă la tranzacții efectuate într‑o perioadă care a făcut obiectul unei inspecții fiscale, iar decizia de impunere rezultată nu a fost contestată de persoana impozabilă la momentul respectiv?”
CJUE a dat dreptate societății din România, contrar opticii instanței naționale
CJUE a decis, în esență, că:
În ceea ce privește operațiunea în cauză, se aplică mecanismul de taxare inversă, destinatarul a fost responsabil pentru plata TVA‑ului, nu furnizorul. Împrejurarea că furnizorul a plătit TVA bazându‑se pe supoziția eronată că mecanismul de taxare inversă nu se aplică nu poate permite administrației fiscale să deroge de la acest mecanism, considerând că persoana obligată la plata TVA‑ului nu este destinatarul, ci furnizorul.
Dreptul de a efectua regularizarea impozitului facturat în mod necorespunzător aferent unor tranzacții ce au fost deja supuse unei inspecții – În cazul în care, după emiterea deciziei de impunere, se relevă informații suplimentare (ca în speța analizată), ce nu au fost analizate de organele de control, care determină aplicarea unui regim fiscal diferit, persoana impozabilă poate efectua eventualele regularizări în termenul de prescripție de cinci ani.
Concluzia CJUE
Prin decizia CJUE C‑835/18 societatea din România a primit o decizie favorabilă în litigiul său cu ANAF privind rambursarea de TVA.
CJUE a hotărât că dispozițiile Directivei TVA se opun unei reglementări naționale sau unei practici administrative naționale care nu permite unei persoane impozabile, care a efectuat operațiuni cu privire la care s-a dovedit ulterior că intră sub incidența mecanismului de taxare inversă a TVA ului, să corecteze facturile referitoare la aceste operațiuni și să se prevaleze de aceasta prin rectificarea unei declarații fiscale anterioare sau prin depunerea unei noi declarații fiscale care să ia în considerare corecția astfel efectuată, în vederea rambursării TVA-ului facturat și plătit fără a fi datorat de această persoană impozabilă, pentru motivul că perioada în care au fost realizate operațiunile respective a făcut deja obiectul unei inspecții fiscale la finalul căreia autoritatea fiscală competentă a emis o decizie de impunere care, nefiind contestată de persoana impozabilă menționată, a rămas definitivă.
