Contencios administrativ si fiscalVlad PodoleanuCJUE: Dreptul de deducere a TVA trebuie menținut chiar dacă antreprenorul renunță la activitatea economică avută în vedere inițial – Cauza C‑734/19 (ce a pornit de la o speță din România, împotriva ANAF).

December 8, 20200
Avocat drept fiscal – La data de 12 noiembrie 2020, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) s-a pronunțat în cauza C – 734/19 cu privire la deducerea TVA aferentă investițiilor abandonate. Un argument cheie al CJUE este că autoritatea fiscală nu are dreptul să evalueze motivele de oportunitate pe baza cărora persoana impozabilă a decis să renunțe la activitatea economică avută în vedere inițial. Practic, nu este în competența Administrației fiscale să aprecieze oportunitatea și temeinicia deciziilor de business ale unei companii, dacă persoana impozabilă demonstrează intenția de a desfășura activități impozabile după ce a abandonat investiția.

[D]reptul de deducere a TVA în amonte pentru bunuri, în speță pentru bunuri imobile și pentru servicii achiziționate în vederea efectuării unor operațiuni taxabile, este menținut atunci când proiectele de investiții prevăzute inițial au fost abandonate din cauza unor împrejurări independente de voința persoanei impozabile. [De asemenea], nu este necesar să se efectueze o regularizare a acestui TVA în cazul în care persoana impozabilă continuă să aibă intenția de a exploata bunurile respective în scopurile unei activități taxabile”, a reținut CJUE, în Cauza C‑734/19 (ce a pornit de la o speță din România, împotriva ANAF).

CJUE a adus clarificări suplimentare felului cum poate fi exercitat dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată. Aceasta a interpretat dreptul european în materie (aplicabil și în România) ca permițând deducerea TVA plătită în amonte și atunci când un contribuabil nu mai folosește bunurile cumpărate pentru un proiect inițial de investiții (din motive neimputabile lui), dar tot le folosește pentru derularea unei activități impozabile. Decizia a pornit de la realitățile fiscale din România, unde Autoritatea fiscală (ANAF) refuza, de multe ori, dreptul de deducere a TVA, în asemenea situații.

Această decizie va genera o nouă abordare din partea ANAF?

În ceea ce privește practica ANAF de a refuza deducerea TVA plătită în amonte, este o practică răspândită ca ANAF să limiteze deducerea TVA pe baza unor prezumții de fraudă, fără probe în acest sens, fapt inacceptabil din perspectiva legislației europene și jurisprudenței CJUE. Acest fapt ar trebui îndreptat în comportamentul ANAF. Au fost multiple cazuri în care CJUE a arătat că ANAF că nu își poate întemeia refuzul unui drept de deducere pe baza unei simple prezumții de fraudă, fără ca ANAF să își schimbe comportamentul, ceea ce înseamnă că este necesar ca, mai mult, contribuabilii să își găsească dreptatea în instanță.

Potrivit CJUE, Administrația fiscală nu poate să aprecieze temeinicia motivelor ce au determinat un contribuabil să renunțe la activitatea economică avută în vedere inițial (în situația din speța ce a generat întrebarea trimisă CJUE, era vorba de nefinalizarea unor proiecte de investiții imobiliare):

Nu este în competența Administrației fiscale să aprecieze oportunitatea și temeinicia deciziilor de business ale unei companii. Astfel, paragraful 35 din Hotărârea CJUE precizează expres că <<nu este de competența administrației fiscale să aprecieze temeinicia motivelor care au determinat o persoană impozabilă să renunțe la activitatea economică avută inițial în vedere, din moment ce sistemul comun de TVA garantează neutralitatea în ceea ce privește sarcina fiscală corespunzătoare tuturor activităților economice, indiferent de scopurile sau de rezultatele acestora, cu condiția ca activitățile menționate să fie, în principiu, ele însele supuse TVA‑ului>>.

„Cu toate acestea, și deși combaterea fraudei, a evaziunii fiscale și a eventualelor abuzuri constituie un obiectiv recunoscut și încurajat de Directiva TVA (a se vedea în special Hotărârea din 28 februarie 2018, Imofloresmira – Investimentos Imobiliários, C‑672/16, EU:C:2018:134, punctul 51), această posibilitate nu poate determina administrația fiscală să stabilească, în cazul abandonării investiției, modalități de probă precum prezumția existenței unui abuz sau a unei fraude, al căror efect ar fi de a face practic imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea dreptului la deducerea TVA‑ului de către persoanele impozabile, care este un principiu fundamental al sistemului comun al TVA‑ului.” – se arată la parag. 39 din Decizia CJUE.

Dreptul de deducere se analizează la momentul achiziției bunurilor și serviciilor și doar în cazuri excepționale ar putea Autoritatea fiscală să reconsidere existența unui drept de deducere într-o situație concretă, în ciuda unei decizii anterioare unde a considerat că acel drept există. „Numai în situații de fraudă și abuz în care cumpărătorul a simulat că ar dori să desfășoare o anumită activitate economică, dar, în realitate, a urmărit includerea în patrimoniul său privat a unor bunuri care pot face obiectul unei deduceri (paragraful 38 din Hotărârea CJUE). Deci, autoritatea fiscală trebuie să dovedească faptul că intenția a fost de includere a bunurilor în patrimoniul privat, pentru a susține neacordarea dreptului de deducere la achiziție”.

În concluzie

După cum arată acest caz, există încă situații în care autoritățile fiscale române pun la îndoială motivele care stau la baza deciziei de abandon a unei investiții, indiferent dacă contribuabilul furnizează dovezi că s-au întreprins acțiuni pentru finalizarea acesteia. Sperăm că această cauză CJUE va limita astfel de practici ale ANAF prin care se contestă motivele de afaceri pentru abandonarea investițiilor și, prin urmare, solicitarea rambursării TVA deduse inițial.

av. Vlad Podoleanu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *