Avocat drept penal – Nu are relevanţă faptul că inculpatul nu avea încheiat un contract de asistenţă juridică cu avocatul sunat, deoarece potrivit art. 121 din Legea profesiei de avocat contractul de asistenţă juridică poate fi încheiat şi în formă verbală.
Este de salutat soluția Curții de Apel București în contextul în care judecătorul de cameră preliminară de la instanța inferioară a avut o optică diametral opusă.
Scurte considerații relativ la privilegiul avocat-client și regula confidențialității în relația avocat-client
Privilegiul avocat-client sau, așa cum acesta mai este denumit, privilegiul secretului profesional și, în esență, respectarea confidențialității cu privire la orice aspect din cadrul relației avocat-client sunt elemente fundamentale pentru orice activitate profesională în care avocatul este angajat. După cum s-a afirmat în cadrul Comitetului Permanent al Consiliului Barourilor Europene (CCBE), privilegiul avocat-client este o valoare etică a profesiei de avocat, respectiv un principiu absolut esențial fără de care nu ar exista o protecție corespunzătoare a clientului și fără de care avocatul nu și-ar putea exercita profesia. Invocarea secretului profesional prin intermediul privilegiului avocat-client are ca rațiune primordială, așadar, protejarea clientului împotriva unei ingerințe de natură să-i pericliteze apărarea.
Privilegiul profesional și confidențialitatea în relația avocat-client constituie adevărate garanții ale secretului profesional al avocatului și ale asigurării independenței apărării. Deopotrivă, respectarea privilegiului avocat-client și a confidențialității acestei relații profesionale este menită să asigure și să consolideze încrederea societății în profesia de avocat și în rolul acestuia, ca participant indispensabil la actul de justiție. Avocatul trebuie protejat împotriva oricărei ingerințe publice, care ar putea interveni asupra apărării și consilierii clientului, indiferent de natura cauzei în care acesta a acordat asistență juridică ori în care a prestat servicii de reprezentare juridică și indiferent de forma sau natura suportului care conține sau reflectă datele și informațiile schimbate între client și avocat și, respectiv, rezultatul serviciului avocațial.
Privilegiul avocat-client este un concept nereglementat sub această titulatură în legislația din România, însă este neîndoielnic recunoscut ca atare la nivel internațional și european, iar în limbajul tehnico-juridic din spațiul autohton este din ce în ce mai mult uzitat de către practicieni ori profesioniști ai dreptului.
Încheierea judecătorului de la Tribunalul București – aptă de a aduce atingere privilegiului profesional și confidențialității în relația avocat-client
„În ciuda calității de avocat pe care o avea domnul (…), s-a constatat că între cei doi nu exista încheiat un contract de asistență juridică și, mult mai important, din conținutul discuțiilor dintre cei doi nu a rezultat că inculpatul (…) l-ar fi sunat pe (…) pentru servicii de consultanță juridică, ci mai degrabă ca pe o cunoștință, convorbirea părând mai degrabă o punere de acord asupra unui mod de a acționa. Simpla calitate de avocat a interlocutorului nu atrage protecția convorbirilor oferită de art. 139 alin. 4 din Codul de procedură penală, astfel că în raport de această interceptare nu există nici un motiv de nulitate.”
Temeiul de drept pretins a fi incident este art. 139 alin. 4 din Codul de procedură penală potrivit căruia „Raportul dintre avocat și partea pe care o asistă sau o reprezintă nu poate forma obiectul supravegherii tehnice, decât dacă există date că avocatul săvârșește sau pregătește săvârșirea unei infracțiuni dintre cele prevăzute la alin. (2). Dacă pe parcursul sau după executarea măsurii rezultă că activitățile de supraveghere tehnică au vizat și raporturile dintre avocat și suspectul sau inculpatul pe care acesta îl apără, probele obținute nu pot fi folosite în cadrul procesului penal, urmând a fi șterse, de îndată, de către procuror.”
Hotărârea Curții de Apel București – recalibrare a garanțiilor secretului profesional și ale asigurării independenței apărării prin excluderea de la dosar a convorbirilor telefonice dintre inculpat și avocat
Judecătorii de cameră preliminară reţin că, potrivit art. 139 alin. 4 C.pr.pen., raportul dintre avocat şi persoana pe care o asistă nu poate forma obiectul supravegherii tehnice, decât în cazul în care există date că avocatul ar săvârşi o infracţiune. De asemenea, potrivit punctului 33 al Directivei 2013/48/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 22 octombrie 2013, „Confidenţialitatea comunicării dintre persoane suspectate sau acuzate şi avocatul lor este esenţială pentru asigurarea exercitării efective a dreptului la apărare şi este o parte esenţială a dreptului la un proces echitabil. Prin urmare, statele membre ar trebui să respecte confidenţialitatea întrevederilor şi a altor forme de comunicare dintre avocat şi persoana suspectată sau acuzată în exercitarea dreptului de a avea acces la un avocat prevăzut în prezenta directivă, fără derogare.”
Din conţinutul procesului-verbal care redă convorbirea dintre inculpatul (…) şi avocatul (…) din data de 8.10.2018 rezultă cu claritate calitatea de avocat a interlocutorului inculpatului, având în vedere că discuţiile priveau aspecte juridice. Nu poate fi admisă motivarea judecătorului de cameră preliminară din cadrul instanţei de fond, potrivit căreia „din conținutul discuțiilor dintre cei doi nu rezultă că inculpatul (…) l-ar fi sunat pe (…) pentru servicii de consultanță juridică, ci mai degrabă ca pe o cunoștință”. Dimpotivă, înregistrarea convorbirii telefonice relevă exclusiv convorbiri care se circumscriu unei consultaţii juridice.
Din acest motiv judecătorii de cameră preliminară din contestaţie reţin că nu putea exista un dubiu cu privire la faptul că interlocutorul inculpatului (…) avea calitatea de avocat şi că îi acorda asistenţă juridică acestuia în legătură cu presupuse acte comise de inculpat, care au legătură cu prezenta cauză. De altfel, legătura discuţiilor cu faptele supuse judecăţii rezultă şi din aspectul că procurorul a făcut trimitere şi în rechizitoriu la această convorbire şi la afirmaţii făcute de inculpat în cadrul discuţiei. Or, afirmaţiile făcute de inculpat în cadrul discuţiei cu avocatul care îl consilia nu pot fi folosite în procesul penal desfăşurat împotriva inculpatului, deoarece s-ar aduce atingere dreptului la apărare. În consecinţă, aceste convorbiri telefonice sunt supuse reglementării de la art. 139 alin. 4 Cod procedură penală, care prevede că aceste probe nu pot fi folosite în cadrul niciunui proces penal, interdicţia fiind aşadar una absolută. Potrivit textului de lege aceste probe trebuie distruse, de îndată, de către procuror, fapt care impune concluzia că vătămarea produsă este prezumată juris et de iure.
Pentru aceste motive, având în vedere că nu reiese de nicăieri săvârşirea de către avocatul (…) a vreunei fapte prevăzute de legea penală sau pregătirea de către acesta a săvârşirii unei infracţiuni, astfel încât să opereze excepţia de la regula instituită în art. 139 alin. 4 Cod procedură penală, judecătorii de cameră preliminară vor admite această cerere a inculpatului (…), urmând a se dispune excluderea de la dosar a procesului-verbal ce conţine transcrierea convorbirii dintre inculpat şi avocatul acestuia.
Nu are relevanţă faptul că inculpatul nu avea încheiat un contract de asistenţă juridică cu avocatul sunat, deoarece potrivit art. 121 din Legea nr. 51/1995 contractul de asistenţă juridică poate fi încheiat şi în formă verbală, cerinţa încheierii în formă scrisă fiind una ad probationem, iar nu ad validitatem. În plus, relaţia avocat-client poate fi şi una cu durată în timp, în care avocatul este sunat ori de câte ori clientul are nevoie de asistenţă juridică, indiferent de domeniu, iar aceste convorbiri nu pot fi folosite în procesul penal, chiar dacă consultaţia juridică nu a fost acordată în acest proces.
