În urma nefericitului eveniment din anul 2019 (cazul Dincă), un proiect de lege privind căutarea persoanelor dispărute a fost adoptat de Camera Deputaților, iar în prezent de află in dezbateri în Senat, la Comisia de Apărare și Comisia Juridică. În contextul în care, după cum ținem minte, au existat impedimente serioase în cazul menționat anterior privind identificarea situației de fapt, această lege are în vedere o creștere a operativității din partea instituțiilor cu competență în cazurile de disparițe a persoanelor.
Persoanele cu grad ridicat de vulnerabilitate dispărute sunt în general copiii, persoanele vârstnice sau cele cu nevoi speciale. În sens larg, o persoana este dispărută atunci când nu se cunoaște locația în care se află și persoanele apropiate nu pot lua legătura cu aceasta. De asemenea, în cazul în care independent de voința sa, persoana nu poate părăsi locul în care se afla ori nu poate identifica locul respectiv.
Activitatea de căutare revine unităților de politie care sunt sesizate în mod direct (prin plângeri sau denunțuri), însă exista și cazuri în care acțiunea se pornește din oficiu. Este foarte important ca operațiunea să se desfășoare prioritar în primele ore de la dispariție, dat fiind că atunci sunt cele mai multe șanse de reușită pentru operațiunea de căutare.
Pentru eficientizarea căutărilor, organele competente trebuie să urmeze etape prestabilite. În prima faza avem depunerea sesizării, în urma căreia o echipa operativa se va deplasa la locul faptei pentru a aprecia tipul de dispariție și situația de fapt, iar ultima faza este cea a căutărilor efective.
Imediat după ce este făcut anunțul despre dispariție, se încearcă adunarea a cat mai multor informații despre cine depune sesizarea, despre persoana in cauza, circumstanțele întâmplării și alte detalii esențiale. În continuare se vor introduce datele speței în bazele de date electronice, respectiv Registrul național de evidență a persoanelor, Registrul național de evidență a pașapoartelor simple, Centrul Român pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi Sexual, Sistemul Informatic Național de Semnalări, în Sistemul de Informații Schengen sau/și în bazele de date ale Organizației Internaționale de Poliție Criminală – Interpol.
Urmează cercetarea la fața locului dispariției, unde se deplasează echipa operativă, care va stabilii detaliile evenimentului, dacă este plecare voluntară sau există curcumstanțe alarmante, și, de asemenea, tipul de dispariție. Se va verifica și locuința persoanei dispărute, locul de activitate și împrejurimile acestora, iar dacă se consideră necesar, chiar și la unitațile de primiri urgențe.
În final, ultima etapă o reprezintă procedura de căutare și investigare, darea în urmarire națională, căutarea la nivel internațional după fotografie și detaliile de semnalare. Purtătorul de cuvânt al unitații responsabile înștiințează comunitatea, inclusiv prin intermediul presei scrise și audiovizuale pentru a se mediatiza intens cazul.
În lumina celor de mai sus apreciem binevenită abordarea legiuitorului de a promova un cadru clar și eficient în spețele privind dispariția persoanelor și așteptăm cu interes rezultatul dezbaterilor din Senat, Comisia de Apărare și Comisia Juridică.
Scurt articol conceput împreună cu Stefania Tolea, student în anul IV la Facultatea de Drept din cadrul Universității Transilvania din Brașov.
