În esență, Decizia ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală privind infracțiunea de conducere sub influența substanțelor psihoactive, subliniază faptul că, pentru a fi reținută infracțiunea de conducere sub influența substanțelor psihoactive, trebuie să se demonstreze nu doar prezența substanței în organism, ci și aptitudinea acesteia de a afecta capacitatea de conducere a autovehiculului, în acord cu definiția din limbajul comun a ”influenței” și cu datele științifice privind efectele substanțelor psihoactive detectate.
Practic ÎCCJ a stabilit că, pentru a întruni condiția esențială a infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. 2 din Codul penal, care prevede ”închisoare de la 1 la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi” pentru ”persoana aflată sub influența unor substanțe psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere” este necesară îndeplinirea a două cerințe:
- prezența substanțelor psihoactive în probele biologice ale inculpatului;
- demonstrarea că aceste substanțe au afectat capacitatea de a conduce autovehiculul.
Curajul Judecătoriei Zărnești care a achitat inculpatul pentru că fapta nu este prevăzută de legea penală
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că, în cauza dedusă judecății, raportul de expertiză medico-legală a concluzionat argumentat că inculpatul nu se afla sub influența substanțelor psihoactive. S-a arătat că această concluzie se sprijină pe valoarea scăzută a metabolitului cocainei depistat în sânge, coroborată cu datele din literatura de specialitate, precum și rezultatul examinării clinice, care nu a constatat niciun element patologic specific consumului recent de cocaină. Instanța de fond a reținut că expertiza întocmită în cauză a avut rolul de a stabili dacă substanța descoperită în corpul inculpatului a fost de natură să influențeze comportamentul acestuia de o manieră prin care îi diminua capacitatea de a conduce autovehicule pe drumurile publice, din moment ce consumul de substanță psihoactivă era confirmat prin buletinul de analiză toxicologică.
S-a menționat că această probă a stabilit, bazându-se pe rezultatul buletinul de analiză toxicologică și pe cele constatate cu ocazia examenului clinic, că inculpatul nu se afla sub influența substanțelor psihoactive.
În atare condiții, s-a considerat că există un dubiu cu privire la faptul probator al conducerii autovehiculului de către inculpat sub influența substanței psihoactive, și anume asupra tezei din art. 336 alin. (2) din Codul penal, dubiul fiind generat de opinia medico-legală sprijinită de examenul clinic, potrivit căruia inculpatul a fost expus la această substanță, însă, la momentul conducerii autovehiculului, nu se afla sub influența acesteia.
Punctele de vedere integrale atât ale Ministerului Public cât și a instanțelor naționale pot fi găsite în cadrul deciziei integrale a ICCJ.
Așadar, prezența substanțelor psihoactive în sânge nu poate constitui decât un indiciu cu privire la existența unei situații infracționale, fiind necesar ca organele de urmărire penală să administreze în continuare probe relativ la afectarea capacităților psihofizice ale făptuitorului, prin diminuarea capacității de a conduce sau de a se concentra asupra traficului ori a reacțiilor de prevenire a evenimentelor rutiere.
Pentru a determina obiectul concret al probei, organele de urmărire penală trebuie să conștientizeze faptul că efectele substanțelor psihoactive nu se întind pe întreaga durată de timp în care acestea se află în corpul persoanei care le-a ingerat, iar în aceste condiții prezumția simplă ce poate fi trasă la momentul apariției rezultatelor analizei de laborator nu este nici pe departe suficientă pentru a conduce la atingerea standardului probei dincolo de orice îndoială rezonabilă cu privire la faptul că o persoană se afla sub influența activă a acestor substanțe la momentul conducerii vehiculului pe drumurile publice, creând astfel o stare de pericol.
O interpretare în sensul reținerii infracțiunii indiferent de concentrație, chiar dacă nu există o afectare a conduitei agentului în discuție, nu poate fi considerată o interpretare gramaticală sau logico-sistematică, ci un exemplu prototip de analogie în defavoarea inculpatului. Indiferent de justificare, norma fiind aplicată dincolo de aria sa legală, conduce la crearea unei situații defavorabile persoanei acuzate.
Prin urmare, inclusiv din perspectiva specialiștilor în domeniul medicinei legale, decizia Înaltei Curți dă procurorilor și judecătorilor ocazia să se ocupe de cazurile importante și reale, nu de cele în care mii de oameni pot fi găsiți cu reziduuri în sânge, reziduuri care pot proveni de la alte substanțe, cum sunt medicamentele, nu de la droguri.
P.S.: vom reveni cu un scurt articol care va descrie pașii de urmat în funcție de stadiul procesual în care se poate afla dosarul având ca obiect infracțiunea de conducere sub influența substanțelor interzise (pe masa procurorului sau în fața instanței de judecată).